Prima zi de școală, din nou

Nu știu cum se face, dar anul ăsta 15 septembrie pică fix luni, fix ca la carte, fix de la început de săptămână începe și nenorocirea, atât pentru elevi, cât și pentru părinți!

Mai țineți minte cum se agitau părinții  înainte de ziua asta? ” caiet pentru fizică ai?” ”cartea de chimie ți-ai găsit-o până la urmă la librăria aia?” ”Ghiozdanul îți mai e bun sau mai avem altă belea pentru care trebuie să mă scormonesc de bani?”, ” Bine că n-aveți uniformă ca să mă mai usuce și aia”, ” lasă că nu mor profesoarele dacă nu le duci fori!”, ”lasă să vedem ce vă mai cer profesorii după prima săptămână și îți mai iau și atunci din caiete”.

Cel puțin la mine, așa decurgeau lucrurile cât eram mic, în liceu era deja altă poveste, dar țin minte că în generală începutul școlii nu era decât o corvoadă pentru părinți, o grămadă de cerințe și de pretenții venite din partea profesorilor, pentru ca o droaie de copii să poată să-și manifeste indolența  pentru încă un an. Iar pentru copii nu era decât tristețea încheierii vacanței și începutul chinului, cu noi lucrări, noi ieșiri la tablă încununate de eșecuri, noi viitoare sfârșituri de trimestre (da, su sunt suficient de bătrân cât să prind anul școlar structurat în trimestre) în care trebuia să alergi ca nebunul pe la toate clasele după câte un profesor ca să obții 10-le de care aveai nevoie ca să-ți iasă media la materia la care aveai un 2 și doi de 3!

Acum că am crescut, tot ce am scris mai sus nu sunt decât amintiri, care sincer nu-mi trezesc nicio nostalgie, dar au apărut și noi alte trăiri, pe care atunci nu le înțelegeam când le auzeam la ” oamenii mari”. Îmbulzeala în autobuze cu zeci de puțoi, toți plini de idei care mai de care mai tâmpite, gălăgioși, toți cu ghiozdanele în spate, toți cu impresia că la școală e mai obositor decât la muncă. Cozile la florării, copiii care cară după ei buchete de flori cu jenă, pentru că, cu siguranță, o să se găsească și colegul care să râdă de ei că i-au trimis părinții cu flori pentru profesori ca să-i lingușească și să se pună bine cu ei. În zilele astea și copiii care tratează  școala ca pe un podium de modă, sau un salon auto au devenit o realitate crudă!

Tot ce îmi vine în minte legat de prima zi de școală nu stârnește nimic frumos în mine! Voi puteți să-mi explicați cum de, privind în urmă la primele zile de școală prin care ați trecut, vă năpădește nostalgia, ba vă mai dă și câte o lacrimă la colțul ochilor, și un mic muc fluorescent e gata să-și facă simțită prezența în exteriorul cavității nazale?

Aștept amintiri !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s