Halouinu’

Noaptea asta, cele mai negre dintre spirite o să vă bântuie! O să se întoarcă din iad toți cei cu sufletele condamnate și o să comită crimele pentru care au ajuns acolo înzecit!

Feriți-vă, deși nici usturoiul, nici crucile și nici nimic n-o să vă apere! Deci practic n-aveți cum să vă feriți!

Deh măi fraților, cu asta vine modernizarea, i-am așteptat pe americani, acum au venit peste noi cu dragoste și strigoi cu tot, pe vremea lui Ceașcă nici măcar nu știam ce-s alea filme cu fantome, nu că aș fi nostalgic!

În altă ordine de idei, nu mai e nicio altă ordine de idei!

Hai bu-hu-hu-iți-vă fericiți!

Rateurile unei zile de toamnă

Cu punct și de la capăt, în acest articol voi înșira rateurile pe care eu, ca o mașină veche și hodoroagă le-am dat într-o zi de toamnă, poate chiar azi, poate ieri, sau de ce nu, poate mâine!

-Trezit de dimineață, dimineața nu s-a trezit și ea cu mine!

– Culcat la loc, culcat singur!

-Trezit din nou, cocoșul deja cântase, însă cântase mult prea devreme pentru cât de târziu era!

-Pentru mulți ar putea părea un aspect pozitiv, însă ca o a 2-a șansă, după ce s-a ratat cântarea cocoșilui a venit cântarea cucului!

– Tragedie, nicio pupăză nu l-a băgat în seamnă!

– Plecat cu capul în pământ la treburile zilnice!

– Treburile zilnice erau mari și tari!

– Treburile zilnice au ieșit greu!

– Întors de la treburile zilnice după o lungă perioadă de meditație și constatat că toamna nu-i ca vara, e mai mult ca iarna, asta dupîă cum ninge cu fulgi mari și nervoși!

– Cu lacrimi în ochi, plecat să înfrunt viața grea de-afară!

– Afară era nervos pe mine și mă scuipa-n ochi și-n urechi cu zăpadă!

– Mult timp a trebuit să stau să mă cert cu afară, până când au apărut primele degerături, acela a fost primul semn că afară a câștigat cearta, fără argumente, iar eu am ajuns la milostivul Înăuntru, care în mod normal ar trebui să mă adăpostească și să spună vorbe calde!

-Înăuntru n-a avut nicio vorbă caldă pentru mine ci doar șefi nervoși care venit să mă certe că am ratat cântatul cocoșului de dimineață și să-mi spună că dacă eu cred că pot să fac ce vrea cucu’ meu, atunci să-mi sfătuiesc cucu’ să se apuce de antreprenoriat și să-și deschidă propria afacere!

– Trist, amintit că nu pot deschide o afacere cu cucu’ deoarece cucu încă mic și n-a ajuns la maturitatea la care să poată câștiga  bani pe puteri proprii, așa că dat în cap la cuc și trimis la culcare în raport cu șefii și întors cu tristețe la sapă! Gata și cu antreprenoriatul!

– Sapa a fost grea și ostenitoare iar răsplata doar o dată le lună!

– Nu luna asta!

– Flămând și proaspăt întors de la o nouă ceartă cu Afară, pe care bineînțeles a câștigat-o prin K:O. la galoși găuriți, aștept o întâlnire cu o masă caldă și îndestulătoare!

– Întâlnirea cu masa a fost amânată până după o nouă ceartă cu afară! Uitat cheile la sapă!

– Pentru a 3-a oară în aceeași zi, certat din nou cu Afară, chiar dacă eram încă cu K.O.-ul în galoși! Primit un K.O. nou, de data asta la pantalonii rupți în curte! Nici a 3-a oară n-a fost cu noroc! Afară câștigă pe toate fronturile!

– Ajuns la sapă, din nou, umilit, întâlnit cu șeful, din nou, șeful umilește și el ca să nu rămână umilința mică: Nu e nevoie să rămâi de azi aici ca să păzești sapa că te pun să-mi plătești chirie da’ să nu te mai prind mâine că ajungi târziu!

– De data asta, încerc să adopt un ton pacifist cu Afară pentru că din confruntările trecute știam clăar că n-am nicio șansă! Afară nu vrea tonul meu pacifist și dă cu mine de pământ folosind o armă toal neașteptată, poleiul! Afară obține K.O. și la cap, deși nici măcar nu fusese lansată vreo cerere de revanșă!

– Ajuns acasă, înfrânt după toate confruntările, numai gândul la masa caldă și îndestulătoaremai putea să salveze ziua!

– Gândul a încercat, realitatea nu i-a dat voie, masa era rece și goală!

– Trist, înfrânt pe toate planurile, declar ziua un eșec și merg la culcare!

– Din nou singur!

La final, ca să vedeți totuși că cineva veghează asupra noastră, a tuturor celor atei, un lucru nemaiîntâlnit a făcut ca toate rateurile înșirate în multe cuvinte mai sus să fie șterse cu buretele și ziua să fie încununată de  succes!

O față bisericească a admis că teoriile științifice privind Big Bang-ul și evoluția omului din alte specii este mai aproape de adevăr decât apariția Pământului și a oamenilor din bagheta vreunui magician, numit el dumnezeu, sau allah, sau budha, sau satan, sau orice denumire îi dau mulți!

TODAY WAS A GREAT DAY FOR SCIENCE!

A 300-a zi

Doar ca să vă pună puțin pe gânduri, astăzi, 27 octombrie, a fost a 300-a zi a anului 2014! Când ați trecut voi măi, toate cele 300 de zile? Nu mai sunt decât 65 de zile și gata, am încheiat socotelile și cu 2014!

Ținând cont că acum 2 zile a venit prima zăpadă ar cam însemna că mai avem 65 de zile de iarnă din anul ăsta și încă câteva zeci și din anul viitor! yeeeeeey!

Dar, oameni buni, nu vă întristați, totuși mai sunt încă 65 de zile în care să faceți tot ce ați promis pe 1 ianuarie 2014 că o să faceți până la finele anului și încă n-ați făcut!

Agățați acum vecina din blocul din față care face topless dimineața, chiar și pe frigul ăsta! Apucați-vă de cura de slăbire de care tot spuneți că vă apucați luni! Apucați-vă de jogging! Faceți sex mai des și mai bine! Găsiți-vă un job mai bun! Schimbați partenera/ul! Schimbați șosetele! Lăsați-vă de băut! Învățați să gătiți! Învățați să dansați!

Eu, ca un indolent ce sunt, nu mi-am propus să fac nimic anul ăsta. Pot să zic că mi-am respectat planurile cu strictețe, cel puțin până acum!

Așa să-mi ajute bunul și milostivul dumnezeu să-mi respect planurile și în restul de 65 de zile ce-au mai rămas!

Primăria o să ne dea aripi de un milion de euro

Pentru că mai mult de 50% din populația țării răspunde că era mult mai bine în vremea comunismului, iubita noastră primărie, cea condusă de mult preaiubitul conducător doctor care radiază banii din fondurile primăriei mai ceva ca pe un cancer agresiv, o să ne dea ”Aripi”, în Piața Presei Libere, fără vreo legătură cu băutura energizantă!

Monument format din 3 aripi de oțel, în greutate de vreo 100 de tone, se dorește a reprezenta ”Monumentul luptei anticomuniste”. De ce oare îmi vine în minte doar cartoful înfipt în țeapă din fața fostului C:C?

Băi, artă artă, nu zic că nu e extrem de importantă petru dezvoltarea  bună a oricărui om și arta, dar când sărăcia dictează că foamea e mai mare decât dorința de culturalizare a celui care n-are ce să pună pe masă, tu îmi vii cu proiecte de nilioane de euro pentru cine știe ce bălării contemporane?

Avem încă străzi din pământ și case cu haznale în curte, asta în Bucureștiul necomunist  din 2014 al lui Oprescu, crezi că oamenii voiau să stea să se holbeze la 3 aripi de oțel din fața Casei Presei Libere?

Uneori stau și mă gândesc că am eu o fire prea agresivă, că unele chestii pe care nimeni nu le găsește importante mă revoltă de-a dreptul, dar permiteți-mi , ca simplu Bucureștean, care nu consideră comunismul cea mai bună perioadă a țării sale, dar nici prin ceea ce trece acum, deci permiteți-mi să strig din rărunchiul tastelor mele: NU VREAU ARIPI!!!

Oprescu, u suck genuinely!

A venit iarna!

Stau și mă uit pe geam tâmpit,

Nu pot să cred că iarna a venit!

E prea devreme, prea curând

Mă uit pe geam și grav oftez, plângând!

Mai devreme abia m-am bucurat

Când Halep din nou a câștigat

Dar bucuria subit mi s-a stricat

Când dumnezeu cel mare cu omăt a dat!

Și pentru că afară-i frig și ninge rău

Babele din bloc s-au pus pe tămbălău,

Că-n calendar stă scris abia octombrie

iar să dai drumu la căldură de acum e blasfemieie!

Așa că stau pe frig, cu muci la nas

Îmbrăcat în treiling și halat, neras,

Arăt ca un aurolac, de soartă blestemat

Ce-și plânge viața în niște versuri de căcat!

Nu credeți în lacrimile femeilor, sunt la fel de autentice ca și cele ale lui Băsescu!

Am făcut o tristă alăturare a politici cu ce aveam eu de spus, dar sincer, un exemplu mai bun nu am putut să găsesc. Voiam însă să vă vorbesc despre femei, despre felul lor de a lua în piept  ca un bărbat o ceartă și a începe să plângă în hohote, reproșând că bărbatul implicat în acea ceartă nu urmărește decât să le rănească!

Serios acum, plâns pentru că a cumpărat zorzoane depășind cu mult bugetul alocat cumpărăturilor, plâng pentru că  le-a găsit bărbatul pozele cu ele dezbrăcate pe care le-au trimis amanților, plâns pentru că li s-a ofilit o floare, plâns la telenovele, plâns când pe Discovery văd cum un tigru prinde o căprioară și o mănâncă, plâns în orice ocazie!

Dacă întrebi o femeie care plânge des de ce face acest lucru, răspunde sincer, ca și cum ar fi cel mai ușor lucru posibil de realizat, ”păi, trebuie să mă descarc și eu”.

Nu înțeleg cum funcționează mecanismul ăsta al femeilor, eu când trebuie să mă descarc cumva îmi vine să arunc cu ceva de pereți, îmi vine să sparg vesela, îmi vine să scot capul pe geam și să urlu, nu să mă așez în fund și să încep să bocesc ca și cum mi-ar fi murit tei copii și-o  soră în vreo catastrofă aviatică!

Adevărata problemă ecă femeile se apucă și plâng din orice bălărie, în certuri mă refer aici, tu te simți un nemernic dacă mai continui să spui ce aveai de spus, deși poate era un lucru foarte important pentru tine și pentru respectiva ceartă (discuție aprinsă), și gata, totul se suspendă!

Tu pornești o discuție în care  nu reușești să spui nimic  din ce aveai de spus, femeia te transformă într-un monstru, pentru că n-ai urmărit decât să o faci pe ea să se simtă mizerabil, nervi de ambele părți, iar femeia înțelege fix o lae din ce tu încercai sî comunici, și așa rămâi prostul care trebuie să tacă și să înghită gălușca, altfel iar începe mult prea sensibila femeie să verse lacrimi de crocodili!

Serios, bărbaților, chiar n-ați pățit așa niciodată? Iar voi femeilor, chiar n-ați avut nicio ceartă în care ați dat drumu repede la robinetul cu lacrimi, ați văzut că totuși bărbatul insistă și mai mult, drept urmare ați deschis și mai mult robinetul, ați plâns de a sărit cămașa pe voi, ați văzut cum bărbatul amărât și fără pic de putere abandonează și-și înghite cuvintele ca să vă facă pe voi să vă opriți, și la final rămâneți cu întrebarea ”da’ ce-o fi tot vrut oare prostu’ să-mi spună înainte să izbucnesc eu în lacrimi”?