Când în viaţă ai nevoie de o paraşută

După multe perioade în care cazi, te loveşti, te zdrobeşti de cele mai colţuroase stânci, începi să realizezi că ceva nu merge bine.

Te simţi prea singur, izolat şi copleşit de durere, atât psihic cât şi la propriu, fizic. Simţi cum fiecare os te doare, cum fiecare muşchi te chinuie, se contractă aiurea şi aruncă văpăi de usturime. Simţi cum … n-ai mai vrea să simţi.

A venit acel moment în viaţă în care trebuie să nu te mai zgârceşti cu tine şi să ai curajul să faci acel gest necugetat! Dacă nimeni nu ţine atât de mult la tine încât să-ţi arate că ţine la tine, că te preţuieşte nu mai ai decât o singură soluţie! Pune 200 de lei deoparte şi salvează-te! Cumpără-ţi o paraşută care să te salveze când te simţi că te prăbuşeşti şi eşti prea plin!

Când viaţa e un chin,

Să-ncaleci paraşuta e divin!

Trec anii

Măi, dragi cititori, acum vreo 33 de ani cam pe la ora asta maică-mea era în chinurile facerii, iar la câte 4 kilograme am avut la naştere nu pot să zic decât că am chinuit-o ceva, dar na, a rămas şi ea cu o experienţă de neuitat.

Voiam să fac iar un fel de bilanţ, să constat că lucrurile se tot schimbă, oamenii iar se tot perindă prin viaţa mea, sunt pe cale să reuşesc ca după 13 ani să nu mai fiu student şi încă muuulte, muuulte chestii interesante!

Nu voiam decât să vă spun că dacă oameni buni prea puţin ai de care să te bucuri prea mult timp, măcar de sănătate să vă bucuraţi cât mai mult timp că credeţi-mă, atâta timp cât eşti sănătos zău dacă te mai deranjează prea mult celelalte lucruri.

Eu în general am fost un om sănătos, cel puţin la maturitate, încă mai sunt, şi zău dacă n-am reuşit să nu dau mai mult de 2 bani pe orice alte bălării care au trecut pe lângă mine. Tare bine e să fie aşa! Sunt oameni care se îngrămădesc să facă pariuri că o să prind suta de ani în ritmul ăsta, sper totuşi să se înşele pentru că eu rămân la planul meu, 50 de ani, după care să mă lovească meteoritul în timp ce sunt încălecat de vrero brunetă voluptoasă.

Vă doresc tuturor să aveţi parte de ce am avut şi eu parte, că rău nu mi-a fost, şi dacă se poate şi în plus!

Hai să trăim cu toţii sănătoşi că e loc pe pământul ăsta!

Încă una cu dusul gunoiului seara, asta este proaspătă.

Deja am vreo 3 articole, cel puţin, pe tema asta cu dusul gunoiului seara. Nici măcar nu le mai ştiu numărul, dar se pare că evenimentele îmi permit să fac o miniserie despre acest subiect.

În seara asta, la insistenţele iubitoarei mele mame, seara, după cum am spus, a trebuit să-mi înseplinesc obligaţiile bărbăteşti în casă, şi anume să duc gunoiul, că doar „stai în casa mea, nu dai niciun ban, deci trebuie să faci ce zic eu”, din nou spun, seara!

În fine, lucrul ăsta îl spune iubitoarea mea mamă de multe ori dar de puţine ori este ascultat, însă nu ştiu de ce, am avut inima moale şi mi-am zis ca măcar o dată să-i fac pe plac şi mamei mele şi să fac măcar un lucru atunci când mă roagă ea. Aşa că, am luat duhoarea împachetată în plastic şi am pornit în drum spre ghenă.

După cum am precizat în fiecare post referitor la ghinionul cu dusul gunoiului seara, eu am şi norocul ca în blocul în care stau să nu funcţioneze ghena încă de la construcţia blocului, deci gunoiul trebuie dus jos, la pubelele blocului.

Deci revenim, iau gunoiul, merg la lift, a se preciza şi că înainte cu vreo 5 minute să duc gunoiu’ a avut loc o cădere de curent de câteva secunde, dar eu Barman, Batman şi tot am plecat să duc gunoiul.

Am ajuns cu gunoiul la parter, am ieşit lângă bloc, unde-s pubelele, am livrat pachetu’ şi am dat să mă întorc acasă, cu treaba bărbătească îndeplinită. Intru în lift, apăs butonu’ de la etajul unde trebuia să ajung eu, pleacă liftu’, urcă vreo 5 secunde şiiiiiiiii….. beznă. Liftu’ se opreşte, vecinii încep să se agite să-şi caute lanternele şi lumânările, eu ca bou’ înjuram în lift că am avut inima moale şi am rămas blocat ca prostu’ pe întuneric.

Dau să deschid uşa liftului de la rotiţa aia, deh, am mai fost eu păţit să se blocheze liftu’ cu mine în el şi am reuşit să mă depanez singur, da’ de data asta: ghinion! cum ar spune un preşedinte, întâmplător chiar al nostru.

Liftu’ fiind mai leneş şi  pana de curent mai rapidă, n-a reuşit să urce decât până pe la etajul unu şi un sfert, etaj unde uşa e blocată şi nu se deschide, oricât aş fi tras eu de rotiţe, aşa că chiar eram blocat ca bou’ în lift, pe întuneric, fără prea multe soluţii de scăpare.

Probabil cu mustrări de conştiinţă, mama mea deja bănuise ce se întâmplase, din moment ce eu eram plecat să duc gunoiul şi nu mă mai întorceam, aşa că a început s-o ia orbeşte cu lanterna din etaj în etaj, să vadă unde eram blocat. A văzut că chiar eram blocat în lift, s-a panicat săraca. Ştiţi care e primul lucru pe care îl face o femeie panicată? Începe să alerge în cerc şi să strige în gura mare : „să nu te sperii! să stai liniştit! să nu te sperii!”. Cum întâmplător şi mama e femeie normal că a reacţionat fix aşa.

După aia, normal, următoarele seturi de sfaturi despre ce să faci , liniştit şi calm: „să nu deschizi uşa, să nu umblii la rotiţă că poate pleacă liftu’ şi te prinde” În fine, mai degrabă ce să nu faci.

  A trebuit să-i răspund că din păcate e prea târziu, am încercat toate cele spuse mai sus cu un nu în faţă, dar din păcate n-au mers, şi nici n-a avut noroc să plece liftu cât eu aveam mâinile pe-afară, aşa că am rămas blocat ca prostu’, cuminte şi liniştit, în aşteptarea curentului sau poate a altei soluţii.

Curentul nu s-a grăbit să vină, mama era din ce în ce mai agitată, parcă ea ar fi avut nevoie să facă pipi şi era închisă în lift. Oricum nu mă îngrijora aşa mult nevoia care mă presa, dacă urma să mai dureze făceam şi eu ce au mai făcut destui în liftu’ ăla când erau mai mulţi golani prin bloc.

Până la urmă a vorbit mama cu administratoru’, care l-a sunat ăla de la firma de service a ascensoarelor, care a venit, norocul făcând să stea într-un bloc din apropiere, şi deci aşa am reuşit să ies din lift înainte să mă apuc să fac pipi pe pereţi.

Bineînţeles, am urcat pe scări până acasă. pe întuneric, am închis uşa şi a venit şi curentul. Logic!

Cu toate acestea, deşi mulţi poate o să-mi interpreteze greşit postul, bă, cu toate astea pe care le-am păţit, să ştiţi că eu nu cred în superstiţii şi mi se pare mizerabil să-ţi laşi gunoiul în faţa uşii de frică să nu ai ghinion sau de lene să-l duci!

Chiar dacă probabil o să am o scutire definitivă în ochii maică-mii, pe care o mustră şi acum conştiinţa că m-a trimis cu gunoiul ca să rămân blocat în lift, când n-o să aibă cine să-l ducă, chiar dacă o să fie seară, chiar dacă o să-mi amintesc că am rămas şi blocat în lift când am dus gunoiul seara, asta n-o să mă oprească să-mi duc în continuare gunoiul la ce oră mă taie pe mine capu’, fără să ţin cont de superstiţiile tâmpe ale oamenilor!