Uite de exemplu acum, sunt liber, nu fac nimic, la fel mi se mai întâmplă şi la serviciu, să mai prind unele momente în care să mă plictisesc, pur şi simplu, la fel mi se mai întâmplă şi când ies la vreo desrtăbălare băuturistică şi după multe momente amuzante, toţi stau şi se uita ca viţelul la poarta nouă, până când careva mai deschide gura şi mai zice ceva!
La dracu’, chiar şi în pat, cu vreuna, totul e foarte minunat, până într-un moment când deja totul pare că se repetă şi se face din inerţie, fără bucuria de la început!
Să fie oare timpii ăştia morţi începutul sfârşitului când îşi fac apariţia? Şi cine e de vină că îşi fac apariţia? Dar m-aş întreba şi, mai ales, dacă chiar o exista cineva atât de activ şi eficient încât să fie în stare să nu aibe parte de timpi morţi în viaţa lui?
Ce trist ar fi dacă singura concluzie plauzibilă la care am ajunge ar fi că ne-am născut ca să fim plictisiţi şi să nu ştim ce să facem!:)))))
Chez Toma 