Filozofeală între crăciun şi revelion

Încep prin a menţiona că nu este vorba despre faimosul banc : „Auzi dragă, dacă piciorul tău stâng ar fi crăciunul, iar cel drept ar fi revelionul, atunci aş putea să-ţi fac o vizită între sărbători?” deşi mi se pare un banc chiar foarte bun!

Astăzi o să filozofez despre la ce duce excesul de mâncare din această perioadă, şi anume la gândit excesiv şi exprimat excesiv în scris în sfera internautică, şi da, şi eu sufăr de acelaşi simptom de m-am apucat să scriu acest post!

Pentru că tot am avut mult timp liber în perioada asta, ca majoritatea dintre voi, m-am apucat şi am scotocit intrneul şi am rămas uimit. Pe lângă oamenii normali, care au pus lacăt pe prăvălie şi s-au dedicat trup şi suflet activităţilor culinare strâns legate de aceste sărbători, am găsit şi oamenii cărora sarmaua nu le-a intrat bine în stomac, sau care probabil erau vegani. Oamenii revoltaţi care acum, când lumea stă cu burta-n sus şi vrea să lenevească, veneau cu soluţii, cu idei despre cum ar schimba ei luma şi cum ar pedepsi vinovaţii pe care ei, prin inteligenţa lor nemărginită, i-au decoperit!

O fi fun pentru ei, poate se simt importanţi, poate se simt băgaţi în seamă, acum când concurenţa stă la masă, dar totuşi, din păcate, vin cu nişte idei la fel de fade şi de pline de vorbe fără cuvinte cum o făceau şi până acum! Numai că acum e de-a dreptul jenibil aşa, să-i vezi cum se zbat ca peştele pe uscat să schimbe ei lumea în astea 3 zile câte au mai rămas până la revelion!

Dragi oameni, indiferent că îmi citiţi blogul sau nu, indiferent că faceţi parte dintre cei care sunt în pauza de masă, cu ocazia Crăciunului, sau faceţi parte dintre cei răzvrătiţi care vreţi să schimbaţi lumea din faţa tastaturii, nu vă doresc decât să vă chill-uiţi, să nu lăsaţi tensiunea să vă crească, şi ce consider eu că este cel mai important, înainte să încercaţi să schimbaţi omenirea, şi universul, şi tot ce ştiţi voi că mai există, dacă simţiţi că sunteţi nemulţumiţi, schimbaţi în primul rând cel mai apropiat lucru şi accesibil vouă, şi anume propria persoană! Asta doar dacă doriţi să începeţi să faceţi ceva cu sorţi de izbândă şi cu şanse considerabile de a aduce un rezultat sesizabil, restul sunt doar vorbe!