Când vrei ce îți trebuie…

Este un subiect destul de profund, acesta pe care vreau să-l dezbat eu acum, și nu aș vrea să-l transform într-o lungă predică, în care să spun multe vorbe, dar puține să conteze!

O să încep așa: toți avem dorințe și necesități, dar puțini reușesc să pună necesitățile înaintea dorințelor, și, și mai puțini reușesc să-și transforme necesitățile în dorințe, pentru îndeplinirea cărora să facă ceva, adică să lupte!

Ce facem însă toți greșit? Ne dăm voie să credem că toate dorințele noastre sunt necesități și ne scufundăm în superficialitate și lucruri inutile, pentru care însă, suntem dispuși să facem orice, iar culmea, când le obținem, bucuria nu durează mai mult de juma’ de oră!

Singurele bucurii, și mă refer aici la cele care vor dura și pe care le vei simți de fiecare dată, sunt acelea apărute în urma realizării unui lucru care îți este necesar în viață! De aceea mulți sunt bucuroși când sunt alături de o persoană de care sunt atrași, dar puțini rămân bucuroși, atunci când se dovedește că persoana de care sunt atrași, nu e cea potrivită lor! Este cel mai simplu și la îndemână exemplu care mi-a venit acum în minte!

Voiam să vorbesc și despre cum se aplică și în cazul meu ce am spus mai sus, dar mă rezum să spun că, cel puțin din punctul ăsta de vedere, mă pot confunda lejer cu restul oamenilor și mă afund și eu într-un val de superficialitate!

Deci, închei spunând că, din această pricină, eu încă nu mă consider o persoană matură, și cred că ăsta e adevăratul test pe care orice om ar trebui să-l treacă, înainte de a emite orice pretenție că are mai multă experiență de viață față de ceilalți!

Anunțuri

Mikey Rourke, acel Brigitte Bardot al României

Ați auzit toți că a venit Mikey Rourke în România să toarne nu știu ce film, absolut impresionant! Absolut impresionant mai este și că și pe el îl rod grijile de câinii noștri vagabonzi, aproape la fel de mult ca pe Brigitte Bardot!

Este foarte ușor să vii din altă țară, unde nu vezi câinii decât în lesă și cu stăpâni care stau cu pungile după fundul lor, ca să curețe mizeriile după ei, și să spui că ”Nu există câini răi. Există doar oameni răi”

Păi mă nene Mikișor, ia mergi tu și spune-i asta copilului pe care l-au omorât câinii în mijlocul unui câmp! Ia spune-i tu asta chinezului care a fost ucis în mijlocul Bucureștiului tot de câini! Ia mergi și spune-le tu câinilor sălbăticiți, care văd deja oamenii ca pe o posibilă hrană, cât de buni sunt ei și cât de mult îi iubești tu, în timp ce ei îți rod liniștiți jugulara!

Înainte să-mi săriți în cap toți ”iubitorii de animale” (aka babe certate cu apa și săpunul, pentru că nu știu cum se face, ele sunt primele care se dau cu fundu’ de pământ când vine vorba de problema maidanezilor) țin să precizez că eu chiar sunt un iubitor de animale, foarte foarte scurte au fost perioadele din viața mea în care nu am avut animale de companie și am avut grijă de fiecare dată să fie bine îngrijite și să nu sufere nimic, dar, și aici este marele DAR!!!, NU ESTE NORMAL CA PE STRĂZILE UNUI ORAȘ SĂ UMBLE LIBERE ANIMALE DE CARE NU RĂSPUNDE NIMENI, CARE POT DEVENI UN REAL PERICOL PENTRU LOCUITORII ACELUI ORAȘ, ȘI CARE DUC O VIAȚĂ PLINĂ DE LIPSURI ȘI CHINUITĂ!

Iar ei, marii iubitori de animale veniți din țări străine să ne învețe pe noi cum să ne iubim maidanezii și dau sfaturi foarte ușor asupra unor probleme pe care ei nu le-au întâlnit niciodată în viața lor, la ei în țară, încurajând astfel hienele de ONG-uri, cu miile  lor de membri, să mai tragă niște fonduri grase, pe spatele câinilor care se mănâncă între ei flămânzi, prin adăposturi!

Am mai vorbit sigur despre problema asta și o să continui să vorbesc, iar celor care spun ”nu eutanasierii”  eu le spun că o să strig cât mă țin plămânii ”EUTANASIAȚI CÂINII VAGABONZI!” și nu o să poată să mă convingă nimic altceva că e greșită părerea mea, decât când ONG-urile noastre o să meargă în absolut toate țările ,în care este aprobată eutanasierea animalelor fără stăpâni, și o să-i convingă pe ei că legile lor sunt greșite și să le dea drumu tuturor câinilor în stradă, în loc să-i eutanasieze!

Sunt prea prost pentru a avea mulți prieteni!

Mereu îmi puneam semne de întrebare dacă cumva oi face eu ceva greșit, sau dacă oi fi anormal, de nu reușesc să am mulți prieteni și nici nu consider acest lucru o prioritate. Începând cu ziua de azi m-am liniștit. Nu am nimic anormal, sunt doar prost!

Cică niște studii au dovedit că numărul de prieteni, adică abilitățile astea sociale mai elevat spus, sunt determinate de mărimea creierului nostru. Drept urmare, cu cât ai creierul mai mare, cu atâta ai mai mulți prieteni.

Totuși permiteți-mi să-mi pun întrebarea absolut retorică, cum de niciun prost nu umblă singur ci are obiceiul să atace în haite, și chiar în haite destul de considerabile numeric, dacă studiul spune că numai oamenii deștepți au dreptul la prieteni mulți?

Trebuie să dai dovadă de adevărate abilități ca să suni mulți oameni și să te prefaci că îți pasă de ei, iar la sfârșitul zilei să ieși să bei o bere cu ei, cu sigurață e o artă fină, nu contează că după toată socializarea asta te întorci și ai și uitat cum îi cheamă pe cei cu care ai ieșit, contează doar că au fost muți!

Și deci, închei cum am și început, spunând din nou că mă bucur să  descopăr că nu e nimic anormal cu mine că sunt așa, mai antisocial,  ci sunt doar prost!

Aici puteți citi și argumentele date de oamenii care chiar au pierdut vremea ca să găsească legăturile între mărimea creierului și numărul de prieteni și puteți decide cât de util sau inutil au pierdut vremea!