Cum îţi dai seama că ai îmbatrânit?

La început, te apuci să faci o treabă, eşti nou, nepriceput, dar toţi te apreciază pentru că te străduieşti şi te iartă pentru că eşti mezinu’ in domeniu!

Cu timpul începi să te descurci mai bine, ceilalţi  încep să aibă încredere că te descurci şi singur, deja la greşeli repetate eşti certat, dar eşti iertat repede, pentru că se vede că îţi dai silinţa să faci ce poţi mai bine şi se vede că esti pe drumul cel bun.

După încă ceva vreme, deja eşti obişnuit cu ceea ce faci, începi să vezi unde ceilalţi colegi profitau de naivitatea ta şi îţi dădeau să le faci şi treaba lor, încep să te deranjeze cei care  lucrează neperformant şi încearcă prin orice metode să fugă de muncă!

Penultimul stadiu, deja eşti băgat la înaintare, unde este mai greu, te descurci mai bine şi decât cei care făceau acelaşi lucru de  mulţi ani, dar spre deosebire de cei care fugeau de muncă, nu mai lucreaza la fel de performant pentru că vârsta le-a mai diminuat din capacităţi, rutina le-a limitat capacitatea de inovare şi dezvoltare, aşa că nimic nu se mai face decât mecanic! Colac peste pupăză, când începi să te îngrijorezi realizând că şi respectivii colegi au fost la fel de în floarea vârstei ca  şi tine, apare şi elementul disturbator, care te va marca până la final! Apare un coleg nou, nepriceput şi ce e mai rău, mai mic decât tine! Nu mai eşti mezinul şi deja toată simpatia colegilor este redistribuită pentru „ăla micu'”, care, până în acel moment, fusesei chiar tu!

Observi neîndemânarea noului venit, vezi cum cei vechi profită de necunoştinţa lui şi îi dau sarcini suplimentare şi îţi dai seama că te vezi pe tine la început!

Ultima etapă, care deja e dureroasă, vechii colegi, cei care ţi-au făcut iniţierea cum mult timp, sunt de multă vreme retraşi, unii dintre ei retraşi chiar definitiv, ajungi să ai numai colegi foarte tineri, ageri, pricepuţi, care înţeleg foarte bine ce au de făcut, tu te descurci cum te descurci dar deja nu mai poţi să ai rapiditatea tinerilor, nu poţi să îţi faci treaba în alt fel decât aşa cum ţi-ai făcut-o de foarte multă vreme încoace, eşti tipicar şi nu accepţi că cei ce vin din urmă lucreză mai performant. Domeniul în care lucrezi de atâta vreme avansează, apar noi tehnologii, noi metode, tineretul le asimilează imediat, se obişnuieşte cu ele, tu eşti obişnuit aşa cum ai început, înţelegi cu greu noile tehnologii, greşeşti în lucruri care pentru cei tineri par extraordinar de simple!

Acesta este sfârşitul tău, începi să lucrezi numai cu ce te descurci tu, ajungi să fii singurul care mai ştie să lucreze aşa, colegii tineri deja au grijă să te ia peste picior, râd de tine, fac glume pe seama vârstei tale, din ce în ce mai des le povesteşti cum era când ai început tu iar ei se miră câte s-au schimbat de atunci!

Vezi toate astea şi îţi spui: am fost tânăr, o viaţă a trecut peste mine, acum am obosit, SUNT  BĂTRÂN!

Să mirosim parfumat!

Ce părere aveţi de toaletele alea ecologice de prin parcuri? O bucurie să intri în ele, nu-i aşa? Să zicem că e de înţeles, trec foarte mulţi oameni p’acolo, unii prezentând şi grave deranjări stomacale, unii prezentând grave deranjări comportamentale şi lipsă acută de cei 7 ani de-acasă, iar pentru curăţatea acestor „toalete ecologice” trece cel mult o dată pe zi, o firmă care dă cu un jet de nişte chimicale parfumate, care ocazional mai şi curăţă puţin din mizerie, a se reţine „ocazional”! Oricum nu se pune vreo problemă să fie curat, tot pute!

Aşa, am vorbit de wc-urile ecologice, capitol închis, nu asta mă preocupa pe mine şi au mai fost şi alţii mult mai  ” importanţi” care să vorbească despre asta. Mă preocupă însă cum se poate ca într-un wc privat, proprietate personală, ca să zic aşa, să poată să pută ca într-o toaletă utilizată de 500 de oameni zilnic şi nespălată de o săptămână?

Mă gândesc eu, probabil ca un om anormal, măcar în casa ta să vrei să te duci liniştit la wc şi să nu-ţi mai faci probleme că cine ştie ce boală poţi să iei, să nu trebuiască să te mai ţii de nas, şi pentru cei care au astfel de plăceri, dimineaţa să poţi sta liniştit o oră să-ţi citeşti ziarul şi să-ţi bei cafeaua!

Până şi porcul, în coteţul lui, are un colţ pe care şi-l păstrează curat şi în care doarme, lângă care e troaca cu mâncare şi apă şi în acel loc, nici măcar dacă afară ninge, fulgeră sau sunt alte calamităţi d’astea naturale nu îşi face nevoile!

Acesta e un motiv pentru care prefer să fiu liniştit când merg în vizită la domiciliul cuiva şi să îmi rezolv problemele la întoarcere acasă, pe cât e posibil. Ştiu că nu toţi sunt porci şi nu vreau să aflu cu riscul unor sechele permanente cât de vrednici sunt!

Din nou, să filozofăm!

Ce ar trebui să îţi doreşti de la viaţă? Să ai ce îţi trebuie, când îţi trebuie şi unde îţi trebuie! Atât!

În traducere pentru mine: să am o (eventual mai multe) brunetă(e) voluptoasă(e), cât încă nu sunt orb sau impotent, în Fiji!

Morala: Dacă tăceam, filozof rămâneam… nu bloggăr!